joi, 4 decembrie 2008

Cum arata 2009 pentru piata de telefoane mobile

2009 nu va arata prea bine nici pentru industria de telefoane mobile. Dupa o perioada de 10 ani de crestere semnificativa, 2009 are sanse sa devina anul in care curba vanzarilor va intra pe o panta negativa.

Piata gigantica a utilizatorilor de telefoane mobile numara peste 3 miliarde de utilizatori. Din acest total, trebuie trasa o linie in dreptul celor din Statele Unite, tara despre care se stie ca este, oficial, in recesiune.

Desi se preconizeaza ca la numarul acesta de utilizatori se va adauga peste un miliard pana la sfarsitul lui 2009 (mai exact 563,9 milioane anul acesta si 506,5 milioane in decursul anului viitor), vanzarile vor ajunge, cel mai probabil, la 1,215 milioane fata de 1,4 milioane estimate anterior.

Cifrele referitoare la profit tin, insa, in mare masura, de intentia actualilor utilziatori de a investi sume mai mari de bani in smartphone-uri. Tendinta generala, deja instaurata, este ca acesti utilizatori sa isi pastreze bani pentru alte investitii, fie din cauza crizei economice (prezenta si aici), fie din cauza exploziei de oferte pe piata de smartphone-uri.

Pe de alta parte, este din ce in ce mai usor de inteles interesul producatorilor pentru piete precum India sau China, tinand cont ca India isi creste cifra de utilizatori de telefoane mobile cu aproximativ 9 milioane lunar.

Cu aceasta ne putem raspunde, probabil, de ce Nokia 5800 a aparut pe alte piete decat cele europene sau, de asemenea, de ce pietele asiatice au parte de un numar atat de mare de lansari de noi aparate.

Vestea buna este ca sunt sperante, conform estimarilor, ca piata sa isi revina pana la sfarsitul anului 2010.

Comunicare prin limbajul semnelor pe mobil

O echipa de cercetatori de la o universitate americana a creat un software cu o putere de procesare suficient de mare pentru a suporta apeluri video in timp real si care sa permita comunicarea prin semne. Inventia este destinata persoanelor cu deficiente de auz, care pana acum nu puteau comunica prin intermediul telefonului mobil decat prin mesaje text.

Principalele obstacole intalnite de cercetatori pana acum au fost ratele mici de transmisie a datelor in retelele mobile si puterea de procesare limitata a dispozitivelor de acest gen.

Desi, in unele regiuni ale lumii, cum ar fi Japonia sau Suedia, persoanele cu deficiente de auz pot folosi apelurile video pentru comunicarea prin semne, calitatea imaginii oferita de telefoanele actuale este mult prea slaba pentru a permite transmisia video a limbajului gesturilor in timp real.

Ultimile studii au demonstrat ca persoanele cu deficiente de auz se concentreaza in principal pe fata si pe mainile persoanei cu care comunica. Astfel, cercetatorii implicati in acest proiect au creat o tehnologie de compresie video care focalizeaza aceste zone de pe ecran, importante in comunicarea prin semne. Acest lucru le va permite celor cu deficiente de auz sa “citeasca” atat limbajul mainilor, cat si al buzelor.

Cercetatorii au inceput deja promovarea software-ului si discutiile cu marile companii producatoare de telefoane mobile de ultima generatie, pentru includerea acestui program pe lista viitoarelor dotari.

A fost demonstrata iluzia schimbului de corpuri

Prin folosirea un circuit inchis de televiziune s-a reusit crearea unei iluzii care i-a facut pe voluntarii participanti la experiment sa creada ca sunt intr-un alt corp.

Desi pare putin probabil, experimentul a demonstrat posibilitatea de manipulare a mintii umane si de creare a perceptiei unui alt corp. Cercetatorii de la Institutul Karolinska din Stockholm sustin ca acest experiment este mai mult decat folositor pentru descoperirea si intelegerea limitelor corpului uman.

Oamenii de stiinta au incercat sa ii faca pe voluntari sa creada ca o mana din cauciuc este de fapt propria lor mana. Pentru crearea iluziei, mana voluntarului a fost supusa acelorasi actiuni la care a fost supusa si mana din cauciuc, in acelasi timp. Ca un rezultat, creierul voluntarului a fost “pacalit”, acesta crezand ca mana din cauciuc este chiar a lui.

Cercetatorii au mers chiar mai departe de atat. Prin utilizarea unei camere cu circuit inchis, ei i-au facut pe voluntari sa creada ca sunt un manechin de cauciuc sau o alta persoana. De altfel, efectul este atat de intens, spun ei, incat voluntarul poate sa dea mana si sa stea fata in fata cu propriul corp biologic fara a afecta iluzia.

Experimentul a inceput prin pozitionarea a doua camere de televiziune cu circuit inchis pe ochii unui manechin astfel incat fiecare inregistra ceea ce vedea acesta. In speranta ca va functiona si cu oameni, pe ochii voluntarilor s-au aplicat displayuri prin care acestia puteau vedea imaginile oferite de camerele de luat vederi.

Atunci cand participantii si-au privit propriul corp, ei nu au vazut altceva decat corpul manechinului. Totusi, voluntarii nu au putut fi pacaliti atunci cand, manechinul a fost inlocuit cu un alt obiect care nu imita corpul uman.

MSI anunţă plăcile de bază microATX G45M Digital

Păstrându-şi poziţia între liderii mondiali în inovaţie şi tehnologie, producătorul MSI a anunţat prima placa de bază mATX, G45M Digital ce utilizează tehnologia DrMOS specifică produselor din clasa server. Aceasta oferă acum cea mai bună soluţie de economisire a energiei şi în zona aplicaţiilor multimedia. Toate modulele de alimentare a procesorului folosesc chip-ul de înaltă calitate DrMOS precum şi tehnologia exclusivă de economisire a energiei GreenPower/APS (Active Phase Switching).

Chiar şi folosită pentru perioade lungi de timp, utilizatorii nu trebuie să se îngrijoreze pentru consumul de energie. Plăcile de bază G45M Digital folosesc chipseturi Intel G45/ICH10R, nucleu grafic integrat Intel X4500HD şi tehnologia high-definition Intel Clear Video ce oferă imagini şi grafică 3D de înaltă performanţă. Prin intermediul decodării hardware, utilizatorii pot vizualiza filme Blu-ray de înaltă rezoluţie fără a încărca procesorul semnificativ. Mai sunt oferite conectori HDMI, DVI, D-Sub precum şi sunet HD pe 8 canale.

ZOTAC lansează GeForce 8200-ITX WiFi mini-ITX cu grafică integrată

ZOTAC scoate la rampă GeForce 8200-ITX WiFi, prima placă de bază în format mini-ITX cu grafică integrată. Dotată cu mGPU NVIDIA GeForce 8200, ZOTAC 8200-ITX WiFi oferă o arhitectură NVIDIA unificată, NVIDIA CUDA, NVIDIA PureVideo HD şi tehnologie WiFi integrată, toate pe o platformă de 170mm x 170mm. ZOTAC GeForce 8200-ITX WiFi cu arhitectura unificată NVIDIA este dotată cu 16 procesoare de stream programabile pentru efecte vizuale fenomenale în jocurile şi aplicaţiile DirectX 10 şi OpenGL 2.1 sau în taskurile ce necesită o viteză de calcul superioară pentru aplicaţiile ce folosesc NVIDIA CUDA.

Tehnologia NVIDIA CUDA permite plăcii de bază ZOTAC GeForce 8200-ITX WiFi să folosească procesorul grafic integrat pentru accelerarea calculelor matematice complexe, a procesării de imagini sau a editării filmelor.

NVIDIA PureVideoHD transformă ZOTAC GeForce 8200-ITX WiFi într-o platformă multimedia solidă prin decodarea conţinutului de înaltă definiţie Blu-ray folosinf procesorul grafic integrat GeForce 8200 iar conţinutul DVD-urilor standard este randat cu o calitate apropiată de cea de înaltă definiţie.

"Chiar dacă high-definition este viitorul în multimedia, nu putem neglija utilizatorii ce au deja colecţii întregi de DVD-uri standard. Tehnologia NVIDIA PureVideoHD ne permite o procesare video benefică pentru acei utilizatori ce au conţinut video standard şi de înaltă definiţie".

Tehnologia wireless 802.11b/g permite conectarea plăcii de bază ZOTAC GeForce 8200-ITX WiFi wireles, reducând astfel cantitatea de cabluri necesare unui sistem.

SPECIFICATII :

Produs ZOTAC GeForce 8200-ITX WiFi
GPU NVIDIA GeForce 8200 mGPU
Core Clock speed 500 MHz
Procesoare de stream 16
Frecvenţă procesor 1200 MHz
Conectori Video DVI (w/audio), HDMI (w/dongle) şi VGA
Procesoare suportate AMD Phenom X4, Phenom X3, Athlon X2, Athlon 64, Sempron – Socket AM2+
Bus HyperTransport 3.0
Memorii suportate DDR2-800/1066
Capacitate memorii 2 DIMM-uri, până la 8GB
Sloturi expansiune 1 PCIe x1
SATA 4 SATA 3.0 Gbps (RAID 0, 1, 0+1, 5)
PATA NA
Ethernet 10/100/1000Mbps
Firewire NA
USB 2.0 6 pe panoul din spate, 4 pe placă
Audio Onboard high-definition audio
DirectX DirectX 10 with Shader Model 4.0
Alte caracteristici hardware compatibilă OpenGL 2.1, NVIDIA PhysX ready, NVIDIA CUDA ready, PureVideo HD technology
HDCP Da

Core i7, momentul adevărului

Intel a dezvăluit publicului noua familie de procesoare Nehalem. Aceeaşi tehnologie de fabricaţie, însă o micro-arhitectură nouă.

Noiembrie a fost luna în care Intel a tre­cut de la micro-arhitectura Core la noua generaţie de procesoare pentru desktop-uri, servere şi portabile, care se va numi în mod oficial Core i7. „First the Tick, Now the Tock”, astfel începe prezentarea acestei noi micro-arhitecturi. Am auzit această sintagmă peste tot - iată acum în câteva cuvinte explicaţia acestei abordări a lui Intel în domeniul procesoarelor.

Pasul „Tick” din evoluţie este reprezentat de o actualizare minoră a arhitecturii procesorului, pe când cel „Tock” este un upgrade major. Acest stil de evoluţie a fost introdus de Intel odată cu procesoarele Presler, Yonah şi Dem-psey în tehnologie de 65 nm („tick”). Evoluţia lor a fost familia de procesoare Core care le-au urmat („tock”). Un alt „tick” a fost trecerea la tehnologie de 45nm cu familia Penryn, iar „tock”-ul analog este noua micro-arhitectură Nehalem.

Baterii pe baza de combustibil


Cei care detin un laptop, un telefon mobil sau un iPod vor fi fericiti sa afle ca dispozitivele lor nu vor mai trebui incarcate la interval de cateva zile sau chiar ore.

Tehnologia consta in utilizarea de celule care contin combustibil lichid sau gazos ce produc electricitate prin intermediul unei reactii chimice similare cu cea din interiorul bateriilor. Procesul nu este unul nou, insa tehnologia abia acum a ajuns sa fie considerata o eventuala solutie, fiind suficient de miniaturizata pentru a putea fi introdusa in dispozitivele portabile.

Unele companii planuiesc deja sa introduca in portofoliul lor de produse incarcatoare de mici dimensiuni, sub forma de cartus, care vor functiona pe baza de hidrocarburi sau alcool. Cartusele de plastic se vor putea incarca la fel ca o bricheta, vor putea fi inlocuite, iar producatorii sustin ca sanatatea utilizatorului nu va fi afectata de acest transfer de energie.

Cu numai cateva grame din acest combustibil, MP3 playerul sau laptopul ar putea functiona de pana la 20 de ori mai mult decat daca ar folosi o baterie obisnuita de aceeasi dimensiune. De asemenea, procedeul se aplica si in cazul bateriilor telefoanelor mobile, a caror durata de viata poate fi prelungita de zece ori.

Se estimeaza ca celulele cu combustibil vor ajunge pe piata peste doar cativa ani si vor permite utilizatorilor sa treaca peste procesul de reincarcare pentru o perioada mult mai indelungata. Cu toate acestea, analistii considera ca nu vom putea “scapa” complet de bateriile obisnuite chiar daca modalitatile de reincarcare evolueaza.

Samsung Ego GT-S9402 - telefon de lux

Samsung a prezentat in cursul zilei de ieri telefonul de lux Ego GT-S9402. Acesta este lipsit de originalitate, cu un design banal si o configuratie putin peste medie dar din care lipseste conectivitatea 3G.

Memoria interna este de 1Gb, se poare extinde cu carduri microSDHC, functioneaza tri-band, camera foto este de 5mpx si cel mai important, functioneaza dual SIM.

Desi nu este precizat, cu siguranta carcasa este realizata dintr-un material special iar display-ul acoperit cu geam mineral rezistent la zgarieturi.

Pretul la care si-au propus cei de la Samsung sa-l vanda se situeaza in jurul sumei de 1200 Eur (1500$).