miercuri, 16 aprilie 2008

Ultimul beta al lui Firefox 3

Haideţi să începem cu o recapitulare:

* pe 19 noiembrie 2007 apare primul beta al lui Firefox 3! Diferenţa faţă de Firefox 2 e uluitoare şi cifrele din changelog sunt impresionante: Gecko 1.9, 27 de luni de muncă, 2 milioane de linii de cod, 11000 de bug-uri rezolvate...
* pe 19 decembrie 2007 apare cel de-al doilea beta! Include peste 900 de bug-uri rezolvate faţă de Beta 1, îmbunătăţirile la capitolul perfomanţă şi noutăţile în algoritmii folosiţi de bara de adrese fiind printre cele mai interesante chestii noi.
* pe 12 februarie, anul acesta, apare al treilea beta. Avem de-a face cu peste 1300 de modificări faţă de versiunea anterioară!
* pe 10 martie e lansat cel de-al patrulea beta. Din nou, o mulţime de îmbunătăţiri: peste 900! Dar dezvoltatorii Mozilla doresc să se întreacă pe sine şi anunţă că vor lansa un nou Beta, al 5-lea, programat la aproximativ o săptămână distanţă
* pe 2 aprilie e lansat cel de-al cincilea şi ultimul beta al lui Firefox 3. Aşteptarea a meritat. De ce? Haideţi să vedem...

Mai întâi vreau să menţionez că ceea ce mi s-a părut mie a fi bug în Firefox 3 Beta 4, era cauzat de configuraţia display-ului meu: folosesc două monitoare configurate cu xrandr.
Dar, să trecem la acest nou Beta. Avem de-a face cu peste 750 de îmbunătăţiri faţă de versiunea anterioară, majoritatea la partea de integrare pe platforma pe care rulează (Windows, Linux, Mac), Places şi viteza de încărcare a paginilor.

Am testat noul beta şi pe Windows XP şi pe Linux. Pe Linux nu am observat diferenţe notabile la aspect, dar pe Windows chiar arată mult mai bine. Datorită faptului că arată şi se mişcă mai bine decât Firefox 2, am început să-l folosesc ca browser implicit şi vă recomand să faceţi acelaşi lucru. Aceasta este chiar o recomandare oficială!

La partea de standarde web, noul Firefox obţine 71 de puncte în testul Acid3.

Image Hosted by ImageShack.us


Celelalte browser-e testate:

* Konqueror 3.5.8 - crapă
* Opera 9.27 - 46 puncte
* Firefox 2.0.0.13 - 53 de puncte! Cu unul mai mult decât data trecută! Opera 9.27 „înscrie” la fel de multe puncte ca şi 9.26...
* cele mai noi versiuni, în dezvoltare, de Opera şi Safari au obţinut 100 de puncte

Cel mai probabil acest Beta va fi urmat de primul Release Candidate, pe 8 aprilie, conform unui comentariu de pe această pagină. Versiunea finală e aşteptată în iunie, dar majoritatea distribuţiilor care vor apărea până atunci vor avea incluse versiuni beta ale lui Firefox 3.

Testare plăcută!

Detalii: pagina oficială, anunţul oficial, pagina de descărcare

Microsoft OOXML a fost aprobat ca standard ISO

După un travaliu ca-n filme, Microsoft a obţinut aprobarea ISO pentru formatul lor, Office Open XML.

Haideţi să parcurgem puţin istoria acestui format. Microsoft cochetează cu formatele de documente bazate pe XML din 2000. Aceste formate au început să fie încorporate în Office XP şi apoi în Office 2003. În 2004 Uniunea Europeană a cerut companiei americane să standardizeze un format deschis, bazat pe XML, cerere la care Microsoft a răspuns pozitiv în 2005. În 2006 OOXML devine standard Ecma, dar în septembrie 2007 nu trece de aprobarea ISO.

Toate bune şi frumoase. Dar de ce atâta vâlvă, v-aţi putea întreba?

De-a lungul timpului, în seria de articole „Lumea Open-Source în săptămâna...” am tot vorbit despre acest format şi despre problemele pe care le are. Am să vă amintesc doar câteva dintre ele. În primul rând, vă daţi seama că aproape toată comunitatea Open-Source a fost împotriva standardizării formatului OOXML. Nu este un format deschis în adevăratul sens al cuvântului, ci este un format protejat de către OSP - un fel de licenţă ce promite „imunitate” dezvoltatorilor vizavi de patente, dar care de fapt nu face nimic. De asemenea, specificaţia este foarte stufoasă şi greu de urmărit (peste 6000 de pagini), iar formatul folosit în Office 2007 se pare că nu coincide cu formatul trimis spre standardizare. De asemenea, Microsoft a folosit formate proprii pentru fel de fel de implementări în OOXML, ignorând recomandările organizaţiilor internaţionale care se ocupă de standardizare (de exemplu, pentru imagini, în OOXML e folosit formatul VML în loc de standardul SVG, recomandat de W3C). Având în vedere şi nenumăratele probleme tehnice pe care le are, OOXML nu ar fi trebuit să obţină aprobarea ISO!

Dar Microsoft e în stare să facă orice pentru a obţine ceva! Evident, au cumpărat voturi acolo unde s-a putut. Scandaluri s-au ivit, dar măsuri nu s-au luat. Uitaţi doar câteva exemple de ţări care la prima votare au zis „NU” sau s-au abţinut şi în final au zis „DA”. România este una din ţările care mereu au sprijinit Microsoft, din cauza intereselor politice. La ambele sesiuni de votare România a fost pro OOXML. La fel, au fost cumpărate şi muşamalizate voturi.

Ce se va întămpla de-acum încolo? În primul rând, e bine de ştiut că speranţă mai există. Conform procedurilor legale, timp de două luni se poate face apel la decizia ISO. De asemenea, Uniunea Europeană e cu ochii pe Microsoft şi acum investighează modul prin care aceasta a abuzat de poziţia dominantă de pe piaţă pentru a-şi impune formatul de transmitere a documentelor. Sunt de acord cu Mark Shuttleworth care a spus că ziua în care OOXML a fost aprobat ca standard ISO e o zi tristă pentru toţi, încrederea oamenilor de rând în modul în care nişte standarde sunt procesate şi aprobate scăzând considerabil. Şi Red Hat şi IBM şi mulţi alţii şi-au exprimat criticile la adresa ISO şi şi-au reafirmat suportul pentru ODF, standardul ISO cu adevărat deschis.

Indiferent ce s-ar întâmpla, vă recomand să folosiţi ODF. ODF este un format standardizat ISO, 100% deschis şi liber, susţinut de IBM, Red Hat, Novell, Google etc, implementat în OpenOffice, KOffice, Google Docs, IBM Lotus etc şi folosit de ţări ca: Rusia, Japonia, Brazilia, India, Italia, Polonia, Africa de Sud, Norvegia, Coreea etc.

Detalii: anunţul oficial ISO

Lumea Open-Source în săptămâna 31 martie - 6 aprilie 2008

Săptămâna aceasta a fost una tristă. Microsoft a reuşit, din nou, să abuzeze de poziţia dominantă de pe piaţă pentru a-şi impune produsele. Este vorba despre faptul că a obţinut în cele din urmă aprobarea ISO pentru OOXML. Este uimitor felul în care această companie sfidează bunul simţ şi obţine tot timpul ceea ce vrea. Cum au făcut chestia asta pe parcursul anului 2007, puteţi citi aici. După ce în 2001 declarau că Linux e un cancer, gigantul american şi-a schimbat poziţia, dându-se drept un promotor al Open-Source-ului! Am mai spus-o şi o s-o repet: nu vă lăsaţi înşelaţi, licenţele Microsoft, oricât de permisive ar părea, nu sunt nici pe departe Open-Source.

Adobe se implică mai mult în Linux şi Open-Source pentru că de săptămâna aceasta e membră a Linux Foundation şi a lansat al 3-lea alpha al Flex Builder pentru Linux. Acest eveniment poate influenţa pozitiv dezvoltarea nucleului Linux. Statistic vorbind, din 2005 încoace s-au triplat numărul dezvoltatorilor la nucleu şi asta se datoriează şi companiilor care fac parte din Linux Foundation. Totuşi, ca şi-n bancul ăla cu populaţia globului şi coeficientul de inteligenţă, deşi numărul de dezvoltatori a crescut, numărul celor de bază a rămas constant.

În rubrica „tutoriale de la IBM DeveloperWorks”, vă prezint prima parte a unui articol despre procesarea fişierelor XML în AJAX.

Am avut grijă să nu selectez pentru acest articol ştiri false publicate pe 1 aprilie. Totuşi una mi s-a părut suficient de amuzantă încât să v-o prezint. Este vorba despre anunţul echipei de la kernel.org (server-ul ce găzduieşte toate versiunile de nucleu Linux) prin care eram înştiinţaţi că s-au hotărât să migreze pe FreeBSD 7.0, impresionaţi de performanţele pe care le are acest sistem de operare. Cred că fanii FreeBSD s-au supărat puţin...

Ştirea despre Nokia şi WiMax s-a adeverit. Nokia a anunţat o versiune de N810 cu WiMax! Imaginile arată magnific şi mi-aş cumpăra şi eu!

Wireless + Linux = ? „Love” nu e, sigur! Probleme au fost mereu, deşi în ultimul timp e mai bine. Am găsit săptămâna aceasta un articol interesant pe tema relaţiei dintre Linux şi producătorii de plări de reţea wireless. Vă invit să-l citiţi!

Vă spuneam acum o săptămână de laptopul cu Ubuntu care nu a fost spart la un concurs de hackeri. Este evident că nu înseamnă nimic acest lucru şi se pare că faptul că nu a fost spart demonstrează doar o lipsă de interes din partea concurenţilor.
Aplicaţii

Voi începe secţiunea de aplicaţii menţionând că una din problemele din Open-Source este aceea a proiectelor abandonate. De multe ori, din lipsă de timp, autorii unor proiecte le abandonează. Desigur, asta nu se întâmplă dacă proiectul e mare sau e foarte folosit, dar totuşi se întâmplă. O listă cu proiectele abandonate în 2007 puteţi citi aici.

Vă spuneam mai demult că începe munca la Eclipse 4. Vocea utilizatorilor se face auzită în „tabăra” dezvoltatorilor. Utilizatorii vor un Eclipse 4 mai simplificat şi care să permită importare şi exportare de proiecte şi în alte formate.

V-am tot arătat benchmark-uri de la Phoronix. Ei bine, aceştia s-au gândit să creeze un software care să pună la dispoziţia utilizatorilor acele benchmark-uri mult mai uşor. Deci, dacă vreţi să vă testaţi sistemul pe Linux, citiţi această prezentare şi descărcaţi programul.

Dezvoltatorii de la Epiphany au ajuns la o răscruce. Pe cale au luat-o? Ei bine, au renunţat la motorul de renderizare Gecko şi au ales WebKit. Adevărul este că Gecko are un ciclu de dezvoltare lent, iar momentan WebKit îi este superior (cel puţin conform testului Acid3).

Impresii despre GNOME 2.22 mi-am făcut şi eu săptămâna trecută când am testat Ubuntu Hardy Heron 8.04 beta 1. Nu sunt fan GNOME, dar pot spune că mi-a plăcut cum arată. În detaliu despre noua versiune mai puteţi citi aici. "Concurenţa" a lansat versiunea 4.0.3 şi ne anunţă că lucrul la 4.1 merge chiar foarte bine.

Am fost surprins când am găsit soft medical de calitate, Open-Source şi cross-platform. Se numeşte Clear-Health şi tocmai a ajuns la versiunea 2.2-PR1 (preview release).

Qt 4.4.0 va fi lansat în cam o lună. Până atunci puteţi testa un Release Candidate proaspăt lansat. Avem de-a face cu modificări importante, unele dintre ele datorate dezvoltării ramurii 4.x la KDE.

OpenOffice.org 3.0 eşte aşteptat cu interes. Până atunci trebuie să vă descurcaţi cu versiunea 2.4 pe care o puteţi îmbogăţi cu extensii. Iar dacă vreţi să creaţi o scrisoare cu antet, o puteţi face foarte bine şi cu versiunea 2.3!

„Configurarea GRUB-ului nu a fost niciodată mai uşoară!” Aşa ar suna, pe scurt, prezentarea programului QGRUBEditor, o interfaţă grafică pentru editarea GRUB-ului.

Săptămâna aceasta au mai fost lansate:

* pidgin 2.4.1, cu o listă de îmbunătăţiri destul de scurtă
* wireshark 1.0, după 10 ani de dezvoltare. Dacă nu vă sună cunoscută denumirea acestui software, vă spun că este vorba de fostul ethereal
* amanda 2.6, o versiune majoră al unuia dintre cele mai populare softuri de creare şi management a salvărilor de siguranţă
* Firebird 2.5 Zeta 2 este o versiune ce vine cu multe chestii noi: trigger-e, tabele temporare, etc
* MailScanner 4.69.1-1, popularul filtru anti-spam şi anti-virus pentru server-e de mail, vine cu îmbunătăţiri majore
* vlc media player 0.8.6f - un media player din ce în ce mai popular
* OpenSSH 5.0/5.0p1 - populara soluţie software ce implementează protocolul SSH pentru conexiuni securizate vine cu un bug rezolvat, ce creşte securitatea conexiunilor

De asemenea, săptămâna aceasta a mai fost lansat Firefox 3 Beta 5, ultimul beta din seria aceasta. Tot săptămâna aceasta, Mozilla a mai lansat şi o nouă versiune de Weave, proiect ce-şi propune să unifice desktop-ul şi serviciile online.
Sisteme de operare

V-aţi întrebat vreodată de unde vin denumirile distribuţiilor Linux pe care le vedeţi listate pe DistroWatch? Da, sau nu... acest articol despre etimologia numelor ca „Fedora”, „Ubuntu”, „Debian”, etc, merită citit.

Anunţam primul beta Fedora 9 săptămâna trecută. Printre cei care l-au testat se numără şi Linus Torvalds şi soţia lui. Aceasta a descoperit un bug: nu merge youtube! Restul "telenovelei" îl găsiţi pe pagina cu bug-report-uri.

Aici veţi găsi un review al distribuţiei DreamLinux ajunsă la versiunea 3.0. E cu multe capturi de ecran şi cu un filmuleţ, deci sigur vă va încânta.

GoboLinux nu este doar o altă distribuţie de Linux. Este o distribuţie de Linux cu o altfel de structură a directoarelor. Versiunea 014.01 vine cu îmbunătăţiri substanţiale. Această distribuţie „ingenioasă” merită ceva mai multă atenţie!

Dacă aruncaţi o privire în ChangeLog-ul de la Slackware veţi avea impresia că Patrick Volkerding nu dorme niciodată. Cu siguranţă nu dormea când a anunţat că modificările de săptămâna aceasta s-au concretizat în versiunea 12.0-RC1 a celei mai bătrâne distribuţii Linux.

Şi Gentoo a venit săptămâna asta cu o lansare. Este vorba de primul beta al versiunii 2008.0. Cică e pe bune, chiar dacă anunţul a fost făcut pe 1 aprilie!

Am pomenit puţin mai sus despre faptul că am testat Ubuntu Hardy Heron beta 1. Într-adevăr, distribuţia merge foarte bine, dar detalii mai multe puteţi găsi în acest review. Este important de menţionat că a apărut o oarecare... problemă. Această distribuţie a devenit atât de familiară încât utilizatorii începători confundă termenii „Linux” şi „Ubuntu” între ei!

openSUSE Education este o distribuţie openSUSE gândită special pentru copii! Versiunea 1.0 RC2 a fost proaspăt lansată.

Pixma iP100 Canon scoate o imprimanta portabila

Canon continua seria imprimantelor portabile cu Pixma iP100 modelul care se remarca prin excelenta calitate a imprimarii. Spre deosebire de modelul anterior , noua imprimanta este disponibila intr-o configuratie standard sau intr-o versiune ce include o baterie reincarcabila .

Image Hosted by ImageShack.us


Din pacate se pastreaza preturile mari pentru imprimantele de la Canon. Varianta standard fii de 250$ iar bateria Lithium Ion (autonomie pentru 290 de pagini listate ) impreuna cu sistemul de conectare la imprimanta sunt estimate la 100$.

Pentru cei care folosesc frecvent imprimanta in masina pot cumpara un adaptor pentru bricheta estimat la 90$.

Pretul este in schimb compensat de caracteristici cu utilitati : greutatea de doar 2 kg si stilul compact il fac sa fie usor de transportat , suporta rezolutii la imprimare de 9600 x 2400 dpi , viteza mare de listare (20ppm document monocrom, 14ppm document color, 50 secunde pentru o fotografie 10 x 15 cm) , sistem de tiparire CromaLife100 ce garanteaza o calitate extraordinara fotografica si o durabilitate de pana la 100 ani , in conditie de folosire a hartiei fotografice Canon.

Pixma iP100 poate fi conectata rapid si usor la un laptop sau desktop prin portul usb 2.0 . Exista in varianta standard port infra-rosu iar obtional se poate adauga Bluetooth (pentru tipărire wireless de pe camere foto sau telefoane mobile).

TotalSoft şi ASCENTA vor implementa un sistem informatic integrat complex (ERP) Romsilva

Image Hosted by ImageShack.us


TotalSoft şi ASCENTA, divizia de consultanţă IT a Grupului Softwin, vor implementa până la sfârşitul anului un sistem informatic integrat complex (ERP) în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Soluţia propusă urmăreşte implementarea unui sistem customizat pe specificul ROMSILVA pentru culegerea şi gestionarea informaţiilor forestiere, a proceselor administrative, finianciare şi contabile, managementul documentelor şi nu numai, asigurând accesul tuturor factorilor interesaţi la acestea, în scopul unei gestionării performante a regiei.
Proiectul, prin intermediul componentelor sale, va permite angajaţilor din toate unităţile silvice să inventarieze fondul forestier pe categorii şi coduri bine definite, conducând la diminuarea şi înlăturarea pierderilor. Se urmăreşte îmbunătăţirea accesibilităţii fondului forestier, în corelaţie cu metodele şi tehnologiile moderne de exploatare a lemnului, respectând cerinţele de protecţie a mediului.
O componentă importantă a soluţiei informatice o reprezintă portalul web destinat derulării electronice a tuturor licitaţiilor iniţiate de Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA. Se vor putea oferi informaţii despre modificările, desfăşurarea şi rezultatul licitaţiilor în timp real, cu impact major în ceea ce priveşte creşterea transparenţei licitaţiilor publice.
„Informatizarea Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA constituie, încă de anul trecut, un proiect foarte important pentru strategia noastră de dezvoltare. Apreciem competenţele TotalSoft şi Ascenta şi avem încredere că experinţa acestor companii precum şi profesionalismul echipelor vor contribui în mod direct la succesul proiectului” a declarat dl. Dan Ioan Aldea, Manager - Director General, Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA.
„Charisma Enterprise, componenta principală a sistemului integrat ce urmează să fie implementat la Romsilva, şi-a demonstrat valoarea şi fiabilitatea până acum în sute de proiecte răspunzând celor mai diverse cerinţe de business, indiferent de mediul economic în care a trebuit să ruleze. Proiectul Romsilva este extrem de important pentru noi şi vine să confirme încă o dată ca marile organizaţii apeciază facilităţile Charismei şi au încredere în profesionalismul echipei TotalSoft. Vrem să facem din acest proiect o nouă referinţă atât pentru noi cât şi pentru industria IT românească” a declarat Liviu Drăgan, Director General, TotalSoft.
„Abordarea ASCENTA atât la nivel corporate cât şi în ceea ce priveşte instituţiile publice constă în furnizarea consultanţei şi soluţiei IT adaptate proceselor interne specifice ale clientului. Succesul unui asemenea proiect se bazează atât pe experienţa consultanţilor implicaţi cât şi pe buna colaborare dintre echipele client - furnizor implicate, Romsilva constituind o provocare din această perspectivă”, a precizat Horaţiu Berdilă, Deputy General Manager, ASCENTA.
În vederea utilizării sistemului la randamentul maxim, contractul include şi instruirea a peste 240 de angajaţi Romsilva din toată ţara, şcolarizare care se va realiza pe mai multe direcţii (administrare de sistem, personal de help desk, personal din cadrul direcţiilor silvice şi utilizatori finali).
Sistemul, în valoare de aproximativ 1.000.000 EUR, va permite RNP – Romsilva gestionarea activităţilor într-o bază de date unică, asigurând accesul a 500 de utilizatori concurenţi şi peste 1000 de utilizatori ai secţiunii de portal web.

Primul telefon cu procesor Intel Atom lansat în Japonia

Image Hosted by ImageShack.us


Willcom Inc a lansat primul telefon mobil, ce integrează procesoare Intel Centrino Atom.
Willcom deţinea 4% din piaţa de telefoane mobile din Japonia la finalul lunii martie, ţinteşte spre a atrage anual între 50.000 şi 100.000 de utilizatori cu telefonul DT4 ce rulează cu sistemul de operare Windows Vista.
Până acum s-au vândut între 150.000 şi 200.000 de smartphone-uri în trei ani, iar baza de date conţine peste 4,6 milioane de utilizatori în luna Martie.
Cel mai nou telefon, are un touchpad, Sharp, şi va fi livrat pe piaţă la mijlocul lunii Iunie la preţul de 1272 de dolari. Intel a lansat procesoarele Intel Centrino Atom cu grafică integrată pentru a oferi putere telefoanelor mobile fără a consuma bateria.

A VIII-a ediţie a concursului Naţional de Informatică“Urmaşii lui Moisil” şi-a desemnat câştigătorii

Image Hosted by ImageShack.us


Recent, la Iaşi, s-a desfăşurat cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Naţional de Informatică "Urmaşii lui Moisil". Competiţia găzduita de Liceul de Informatică “Grigore Moisil” şi-a propus să devină un important instrument de selecţie, antrenare şi promovare a valorilor. Prestigiul acestui concurs se datorează calităţii şi nivelului ridicat al problemelor propuse, modalităţii de lucru novatoare şi evaluării la standarde internaţionale.

Competiţia ce se adresă iniţial elevilor din judeţele care fac parte din Centrul regional pentru Tineri Capabili de Performanţă Iaşi, a devenit începând cu anul 2007 un eveniment naţional. La concursul din acest an au participat peste 80 de elevi din întreaga ţară, alături de o echipă valoroasă din Republica Moldova.

Proba de concurs pentru Concursul Naţional de Informatică "Urmaşii lui Moisil" a constat din problemele de la runda XIII din cadrul programului de pregătire de performanţă în informatică .campion. În urma celei de-a XIII-a etape şi ultima din competiţia online, s-au calificat pentru marea finală .campion 2008, primii 50 de concurenţi care au obţinut cele mai mari punctaje. Finală se va desfăşura la Bran în perioada 8-11 mai.

“Mă bucur să întâlnesc la competiţia “Urmaşii lui Moisil” participanţi la fostele ediţii .campion şi deabia aştept să îi revăd pe mulţi dintre ei la marea finală. Am fost impresionat de rezolvările ingenioase propuse de competitori şi sunt convins că o să asistăm la rezultate deosebite şi la finală .campion 2008”, declară Radu Jugureanu, AeL eContent Manager în cadrul SIVECO România.

Trofeul “Urmaşul lui Moisil” i-a fost acordat lui Sergiu Vicol, elev în clasa a IX-a la liceul „Grigore Moisil” din Iaşi. Tânărul a impresionat juriul prin rezultatul excepţional pe care l-a înregistrat, fiind singurul concurent care a încheiat competiţia cu punctaj maxim.

Premiul I a fost acordat elevilor: Stefan Snider- clasa a Xll-a din Arad, Alexandru Paieru- clasa a Xl-a din Iaşi, Sergiu Vicol- clasa a lX- a din Iaşi şi Constantin Berzan- clasa a Xll-a din Republica Moldova. Premiul doi a fost obţinut de: Marina Horlescu- clasa a Xll-a din Bacău, Iulia Tamaş- clasa a lX-a din Prahova şi Alexandru Cazacu- clasa a lX-a din Dolj. Altor 15 participanţi le-au fost acordate menţiuni pentru rezultatele bune pe care le-au obţinut iin competiţie.

Sprijinul acordat de SIVECO România atât organizatorilor acestui eveniment cât şi elevilor şi profesorilor participanţi, se înscrie în strategia companiei de a contribui continuu la promovarea tinerilor valoroşi.

Windows Server 2008 disponibil în România

Image Hosted by ImageShack.us


Cel mai nou şi performant sistem de operare pentru servere dezvoltat de către Microsoft, Windows Server 2008 este acum disponibil, în premieră, împreună cu toate configuraţiile de servere dedicate oferite de către Centrul de Date SimpliQ.

În premieră pentru piaţa de găzduire din România, Centrul de Date SimpliQ oferă pentru toate configuraţiile de servere dedicate şi serviciile de colocare opţiunea de instalare a celui mai performant sistem de operare pentru servere creat de către Microsoft, Windows Server 2008.
Aceasta lansare a fost posibilă cu ajutorul Microsoft România, al cărei partener este SimpliQ Media & Technology, precum şi a Microsoft EMEA care încă de la lansarea Hosted Exchange 2007 în România a susţinut SimpliQ în demersurile sale de a populariza beneficiile produselor şi serviciilor Microsoft.
Windows Server 2008 este cel mai avansat, complet şi complex sistem de operare pentru platformele server, fiind destinat cu precădere companiilor de găzduire, dezvoltatorilor de aplicaţii pe platforme Microsoft şi nu în ultimul rând companiilor care doresc să folosească o infrastructură software avansată.
Aceasta lansare vine în completarea ofertei existente de sisteme de operare (toate distribuţiile linux, FreeBSD şi Windows Server 2003) pentru servere dedicate şi servicii de colocare.

Google cumpara DoubleClick

Image Hosted by ImageShack.us


Google a anuntat acordul definitiv de preluare cu 3,1 miliarde USD a companiei DoubleClick Inc., lider global în tehnologii şi servicii de marketing digital.

Achiziţia va combina experienţa câştigată de DoubleClick în tehnicile de management a promoţiilor destinate industriei media cu platforma de reclame şi serviciile de publishing ale Google.

"A fost viziunea noastră să îmbunătăţim advertising-ul pe internet – să-l facem mai puţin intruziv, mai eficient şi mai folositor. Împreună cu DoubleClick, Google va face ca internetul să fie mai eficient pentru utilizatorii finali, promotori şi editori" consideră Sergey Brin , co-fondatorul şi preşedintele tehnologic Google.

Ambele companii au aprobat deja tranzacţia, urmând a se mai supune condiţiilor de finalizare specifice , tranzacţia fiind programată să se încheie complet până la finele anului.