luni, 14 aprilie 2008

Costumul lui Superman, realitate in Japonia

Free Image Hosting at www.ImageShack.us


Un inventator japonez a creat un costum-robot care amplifica forta, venind in ajutorul persoanelor in varsta sau cu dizabilitati.
Imbatranirea rapida a populatiei este un motiv de ingrijorare pentru autoritatile nipone.

Profesorul Yoshiyuki Sankai si-a prezentat zilele acestea, la Tokyo, ultima inventie: costumul-robot, un fel de "schelet extern" cibernetic, care faciliteaza miscarile persoanelor in varsta sau cu dizabilitati. "Imbracamintea" este echipata cu senzori care detecteaza si amplifica miscarilecorpului, ajutand la executarea unor actiuni dificile sau chiar imposibile in circumstante obisnuite.
In cadrul prezentarii, care a avut loc la sediul Ministerului stiintei din Japonia, un colaborator al profesorului Sankai a ridicat fara efort, cu ajutorul bratului-robot, o greutate de 30 kg. Invitat sa se convinga de eficienta "costumului de Superman", secretarul general al Institutului National de stiinta si Tehnologie nipon, Yoshitsugu Harada, a ridicat cu bratul stang doi saci de orez de cate 10 kg fiecare.

Inventatorul a explicat ca intentia sa a fost aceea de a ajuta persoanele in varsta si cu dizabilitati fizice. "Scheletul cibernetic" ar putea fi folosit si in programele de recuperare a persoanelor care au suferit diferite accidente. El a recunoscut ca a fost inspirat in design de personajele din desenele animate traditionale japoneze, manga, asemanarile dintre acestea si Hal nefiind greu de observat.
Compania Cyberdyne a intuit perspectivele de exploatare a costumului-robot si a preluat drepturile de productie.
Japonia este una dintre tarile cu ritmul cel mai rapid de imbatranire a populatiei, estimandu-se ca sectorul serviciilor pentru persoanele de varsta a treia va cunoaste o dezvoltare importanta. Cercetatorii din domeniul ciberneticii cauta si ei solutii pentru a-si ajuta conationalii in varsta, una dintre primele inventii care le-a fost destinata fiind robotul ce le reaminteste cand trebuie sa ia medicamente si chiar le dozeaza.

Un comentariu: